Critics



Răzvan Teodorescu




Bogdan lacob

For Radu Solovastru, drawing is the artistic production medium he approaches with a simplicity and ease only experience can hold forth, with a passion and obsessivity generated by an inquisitiveness that seems always original. Going much beyond pure mimetic performarice-which, in fact, he leads to exceptional levels-,the artist uses drawing challengingly, as a sensual and, at the same time, sharp instrument able to explicit visible reality and human nature. In his graphic demarches, sexuality is abruptly, sometimes brutally considered a theme of artistic investigation. Sexual acts are recurrent in his oeuvre, and sexual organs are often minutely detailed in the drawings he achieves. Likewise, Solovastru uses a whole arsenal of visual symbols bearing sexual address with a wellbalanced insistence and a specilic ingeniousness able to turn the beholder into an involuntary and yet - secretly? - enchanted accomplice of an exploratory passion bearing voyeuristic valences, a passion so frankly displayed, that it becomes inevitably elegant. 

The grotesque category is Radu Solovastru's another area of artistic investigation, as a great many of his works are ghostly populated by little "monsters" showing almost emphatically anatomic implausibilities reminding mannerists'rerfined excesses and expressive incongruences verging on the absurd or at least on the sardonic. Just like in case of works exploiting sexuality's visual and symbolic realm, in his grotesque-character representations, beauty is inevitably consubstantial with queerness, excess or strangeness, maybe even with suffering - "touched" by a certain tinge of either sadistic or masochistic pleasure. 

Freshness of Radu Solovastrus works is probably the most pregnant feature of his mature oeuvre. After years of virtuously restraining his artistic means, each or hrs works stands for the pretext ofa genuinely-candid and deliciously-perverse wonder that makes possible the representation of reality and of life paradoxes. The artist from Cluj (Romania) trusts fervently drawings magic power to render quickly the sensuous savoury of the visible world. In a fully assumed manner characterized by naive accents and a flavour of aristocratic superiority, he is one of the strong creators reminding us about beauty's complexity and inviting us not to hurry when drawing, in a simplistic and boorish way, the line between refinement and perversity. 

 

 

Aurel Codoban - Gustul frumosului sau frumosul gustului?

Ce-ţi poate trece mai întâi prin minte privind aceste minutios detaliate creaţii ale lui Radu Solovăstru - mai ales ouăle Fabergé-Solovăstru, alăturare borcanelor cu foetuşi, toate din marzipan - sunt versurile lui lon Barbu, din Oul dogmatic: „E dat acestui trist norod / Şi oul sterp ca de mâncare, / Dar viul ou, la vârf cu plod, / Făcute să»l privim la soare!” Dar, poate că nu atât în soarele frumuseţii clasice si nici măcar modern-romantice, ar trebui să privim aceste creatii, cât în reţeaua ideilor unei post- post-modernităţi tardive. Căci Radu Solovăstru se adresează, un pic ironic, sensibilităţii noastre: avem noi care gustul frumosului sau frumosul are gust pentru noi?! Cine câştigă în acest caz: gândirea sau senzualitatea? Ironia lui Radu Solovăstru se joacă aici cu condiţia şi calitatea obiectului artistic şi ridică întrebarea: este gustul - pentru frumos - un simţ socialmente intelectual sau este el, mai presus de orice, senzual? minuţia artificioasă excepţională a execuţiei scoate în afara naturalului si cotidianului obiectul şi îl face necomestibil, situâdu-l în afara gustului nostru senzual? Sau, dimpotrivă, putem noi spune, asa cum ar face, primitiv, un om needucat: e aşa de frumos încât îmi vine să-l mănânc? Pentru că, în punctul de plecare, substanţa obiectului artistic pare să aparţină hranei... Dar, de la început, ca hrană, marzipanul este o substanţă preţioasă, meşteşugit artificială, care prin dulcea ei esenţializare şi imperisabilitatea ei,este un fel de aur alimentar. Prin urmare, artistul nostru nu este un Arcimboldo al marzipanului, ci mai degrabă un Breugel sau Diirer al formei aristotelice aplicată psihanalitic. Iar gustul nu este nici numai frumos. sau numai al frumosului, cât al unei libertăţi de creaţie senzoriale şi estetice. A unei eliberări de orice restricţii traditionale sau convenţii postmoderne, îndatorată totuşi numai propriei senzualităti şi subtilei şi minuţioasei artisticităţi a propriului stil.